Prietenul nostru Otto (in negru) – Octavian Stana după datele din buletin – a reușit o performanță personală pentru care îl felicităm cu toții. A alergat fără oprire 10 kilometri, distanță pe care credea că o poate parcurge doar după foarte multe antrenamente. Alături de echipa Alergotura a constatat că poate alerga într-un ritm care să nu-i epuizeze corpul și care să-l ambiționeze pe viitor. Otto a depășit bariera mentală că nu poate rezista mai mult de 3 – 4 ture de teren (Baza I a Politehnicii), iar acum își dorește să participe la maraton. Asta s-a întâmplat cu mulți alergoturieni, a căror poveste o găsiți pe site.
Otto ne povestește cum l-a schimbat în bine alergarea și de ce a intrat în clubul alergătorilor din Timișoara.
Cât de multă mișcare obișnuiai să faci?
Am fost o fire sportivă, căreia îi plăcea mișcarea, din copilărie. De la 15 ani am început să fac sport în mod organizat: am început să joc fotbal. Am practicat intens acest sport până la 23 de ani (2008), când am renunțat ca să îmi pot canaliza toată atenția pe examenul de licență. Eram ultimul an de facultate. De atunci până acum, am mai jucat uneori fotbal cu prietenii. Au apărut și efectele lipsei de mișcare. Din 2010, când aveam între 90 – 92 de kilograme, la 1,90 m înălțime, am ajuns să cântăresc în 2012 – 107 kilograme. Nu mă simțeam bine, oboseam repede, nu îmi plăcea deloc starea fizică în care mă aflam. Am consultat un medic, care mi-a recomandat un regim alimentar sănătos și pe care am început să-l urmez din 9 iulie. După câteva zile, din 16 iulie, împreună cu o colegă, am început să alerg pe pista de la Baza I a Politehnicii, cam de trei ori pe săptămână.
De ce ai intrat în clubul Alergotura?
În timpul antrenamentelor la Baza I a Politehnicii, se întâmpla să alerg singur. Lucru care nu prea mi-a plăcut și care cred că mi-a scăzut randamentul, dar și pofta de alergare. Pe fondul acesta, am văzut pe pagina de Facebook a unei prietene că are postate poze cu turele clubului. Mi s-a părut interesantă această “mișcare” din Timișoara și am rugat-o să-mi povestească un pic despre Alergotura. Am decis apoi să încerc și eu, să văd cum e alergarea în grup. După prima zi, am rămas impresionat de atmosfera din grup, toți erau de gașcă și m-am simțit foarte bine în compania lor. La prima tură am reușit să alerg 8 kilometri, după spusele lui Remus Sima, unul dintre alergoturieni. Asta s-a întâmplat acum mai bine de două săptămâni.
Pot spune acum că am intrat în Alergotura pentru că îmi place alergatul în echipă: te ajută să menții un ritm, trece timpul mai repede și e mai plăcut, te motivezi mai ușor și reușești să-ți depășești limitele.
Care a fost reacția ta atunci când ai aflat că ai alergat 10 km?
În primul rând am fost reticent, nu credeam că voi reuși să alerg toată distanța. Dar am avut un ritm potrivit, nu unul rapid. La final, reacția “la cald” a fost una de mândrie, dar și de mirare. Nu mă credeam în stare să alerg atât de mult.
Ai reușit să depășești o limită impusă mental. Care ar fi motivele pentru care ți-ai impus o limită? Lucru care ni se întâmplă multora.
La prima mea încercare, când am început să alerg la Baza I a Politehnicii (în iulie), reușeasm să rezist 3 – 4 ture de teren. După care eram rupt de oboseală. Am ajuns la un maxim de 6 kilometri (15 ture), dar cu efort. Tot rupt de oboseală eram la final. Motivația să încerc mai mult mi-a fost inspirată de Maratonul din 16 septembrie 2012, la care aș vrea să particip la categoria 10 kilometri, deși aveam îndoieli că aș putea rezista. Este limita pe care mi-am impus-o pentru că nu credeam că voi reuși să o depășesc în viitorul apropiat.
Cum ai reușit să depășești această limită? Ce te-a ajutat?
Sincer, nici eu nu știu cum am reușit. O parte din „succesul” meu îl datorez și lui Cătă pentru că cei 10 km i-am alergat împreună cu el. Și prin discuțiile pe care le-am purtat m-a convins să nu renunț, indiferent de distanța pe care mi-am propus-o. Cel mai important este că mi-am dorit să-mi depășesc limita propusă. IMPORTANT ESTE SĂ VREI!
De multe ori, după ce avem surpriza să vedem că putem mai mult, abordăm altfel provocările. În cazul tău, s-a schimbat ceva după această experiență?
M-am încărcat cu multă gândire pozitivă. După această realizare, abordez diferit lucrurile, indiferent de problema cu care mă confrunt. Nu mai încep să gândesc că “Nu pot”. Din contră, îmi spun că “Pot! Trebuie să pot! Sunt în stare să realizez orice lucru!”, și constat că îmi merge din ce în ce mai bine. Mă simt mult mai bine, din toate punctele de vedere. 
Otto a reușit mai mult decât și-a propus pentru că și-a dorit asta. Oricine își dorește mai multe poate reuși. Iar când vine vorba de alergare, echipa Alergotura îi susține pe toți cei care vor să-și depășească barierele. Încearcă și tu!
riozităţi au mărit gaşca noastră, în care avem acum 170 de membri, mai tineri, mai copţi. Una dintre ultimele surprize plăcute pe care le-am trăit a fost momentul în care jurnaliştii de la Digi 24 ne-au întrebat cine suntem. Le-am povestit începutul, cum Cătă Petru a refuzat să accepte că la 26 de ani nu poate alerga 10 minute fără oprire şi s-a ambiţionat să slăbească şi să alerge cât mai mult. Este primul nostru Forrest Gump. Cu el au început să alerge prietenii, apoi prietenii prietenilor, şi tot aşa mai departe. Şi da, au înţeles foarte bine cei de la Digi 24, că am început ca o gaşcă de prieteni. Mai departe lucrurile au luat amploare şi alături de noi au venit şi oameni care pur şi simplu şi-au dorit să facă mişcare alături de un grup.
